Muzeul Gazelor Naturale a fost inaugurat de catre Romgaz in anul 2010, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la prima sonda comerciala de gaze naturale din Romania. Constructia este amplasata intr-un spatiu generos, in mijlocul unui frumos parc natural, fiind locul optim pentru a asigura conservarea identităţii sectorului gazelor naturale si valorificarea istoriei acestuia.

Muzeul Gazelor Naturale este singurul din tara care gazduieste un spatiu expozitional dedicat intregii activitati gazifere din Romania.

Muzeul Gazelor Naturale Mediaş se alătură municipalităţii medieşene, prin manifestările organizate în această instituţie, şi care sunt dedicate Aniversării oraşului – împlinirea a 750 de ani de la prima atestare documentară a burgului medieval.
Astfel, la Muzeul Gazelor s-a desfăşurat în data de 11 august 2017, de la ora 11.00, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Comitetului Român pentru Istoria, Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST), ediţia de vară, intitulată ,, Mediaşul la 750 – Memoria istoriei “.
Au participat şi au susţinut lucrări de specialitate, având ca temă centrală oraşul Mediaş , profesori universitari, conferenţiari şi doctori în ştiinţe tehnice, care au vorbit despre aspecte importante ale Mediaşului din punct de vedere al ştiinţei şi tehnicii, aviaţiei, mari personalităţi medieşene, rolul de păstrător şi continuator de istorie a oraşului. Lucrările s-au desfăşurat în Sala de Conferinţe de la Muzeul Gazului, cei prezenţi aducându-şi încă o dată contribuţia la dezvoltarea şi păstrarea vie a memoriei istoriei medieşene.
Adresăm mulţumiri tuturor celor prezenţi, celor care au contribuit la organizarea manifestării din partea CRIFST, prof.dr.ing. Elena Helerea şi dr.ist.st. Liviu Sofonea.

 

Acest site utilizeaza module cookie pentru a gestiona autentificarea, navigarea si alte functii. Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord ca putem plasa aceste tipuri de cookie-uri pe dispozitivul dvs.